Un gand prea morbid pentru multi dintre voi. Un gand despre adevarul pe care unii dintre voi il cunoasteti, altii il presupuneti si altii care nu intelegeti nimic. Ce scriu este pentru cei ce au inima si mintea deschisa catre un gest si o lacrima.
Am plans din cauza unui barbat. Barbat prin varsta si barbat prin asteptarile de la sine si cei din jurul sau. Un copil ce plange zi de zi cand cuvantul tata este rostit sau atunci cand va vede pe oricare dintre voi mergand la sotul vostru, la tatal vostru, la iubitul vostru. Un copil ce nu il cunosc inca si care isi intinde bratele catre orice om. Isi doreste sa fie imbratisat, sa iti bagi degetele prin parul lui, sa il alinti si sa te joci cu inima lui ce nu a cunoscut ce inseamna sa iti cunosti pana tarziu tatal ci mai mult, a fost nevoit sa il vada mergand pe drumul fara de intoarcere. Un copil ai carui ochi raman neschimbati desi pe chipul peste care timpul isi lasa amprenta apar fire de par in barba si riduri pe fruntea ce doar amagirea fericirii o mai descreteste. Ati tinut vreodata un barbat in brate care tremura de plans si al carui piele a fetei e mult prea rece, prea uda de transpiratia de pe frunte si care totusi va uda umerii, obrajii, palmele de lacrimi fierbinti pentru ca a pierdut un om ce niciodata nu il va mai tine in brate?
Acest copil astazi m-a tratat ca pe un model si o salvare. Cu vocea de barbat de 23 de ani, cu mainile tremurande ca ale unei mame ingrijorate ca nu are cu se isi creasca fii, cu privirea lasata si cu umerii cazati m-a rugat atat:
" Daca o sa te intalnesti cu tata... spune0i ca il iubesc mult si ca mi-e dor de el ok? sa tii minte asta... si sper sa ai grija de mine desus de acolo... e prima si ultima oara cand ti-o spun! sa nu te superi... pls.. stiu ca e deplasat.. dar eu nu am apucat sa imi iau la revedere de la el... :( :( :( "
Am plans de parca eu as fi murit, de parca el mi-ar fi murit in brate sau de parca mama si fiul ce inca nu il am mi-ar fi murit in brate in acea secunda! V-a cerut vreodata un om asa ceva? Daca ati muri maine, cati dintre voi ati zice te iubesc celor de dincolo?... Cati din voi ziceti te iubesc celor ce inca mai sunt printre voi?
Sa plangeti cat sunteti in viata pentru ca veti fi chinuiti de zambetele ce nu le veti mai putea avea de la cei celor care nu le dati atata importanta fiind obisnuiti sa ii vedeti si sa ii auziti in fiecare zi. Te iubesc astazi, Ionut, pentru rugamintea ta. E unul din cele mai frumoase lucruri ce mi-au fost cerute vreodata si e cea mai mare dovada ca un om poate intelege mai mult decat sex, bani, invidie, aspiratie, inselaciune.
http://denisthelover.blogspot.com
http://scriudespretine.blogspot.com
Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Comentarii
imi place cum scrii si felul tau sincer de a fi
dar cel mai mult imi place cind esti trist,nu pentru cea ce simti ci pentru felul cum scrii,uff ce greu ma mai exprim,nu ma bucur ca esti trist, iti doresc numai fericire,sper ca ai inteles ce am incercat in bilbiiala mea sa spun