Treceți la conținutul principal

Crengi uscate si muguri in trestii...

Nici o logica si nici o dorinta implinita. Nici un gand si nici un suflet fara incredere decat in lucruri mici, amagitoare ce oricand pot fi contrafacute. La fel precum un ambalaj a ceea ce ne defineste ca fiinte, ca oameni, ca si iluzii asemenea unor perle negre, atat de rare, atat de pretioase si care totusi, nu inseamna nimic cand le pui la gatul unui barbat fata de cel al unei femei. Acestea sunt zile dintr-un calendar ce se repeta. Dupa o ploaie si peste un cer, simt ochii celui ce ma atinge si vorbeste cu mine prin sangele ce-mi curge prin vene A fi om. A lupta pentru altii si a minti pentru a te minti ca ii poti minti pe altii sa se simta bine, decizii de mult luate si ordine fara ordine in sinea unei dezordini aranjate de cadouri de nedorit din partea destinului. A crede in timp cand nu exista cuvinte, decat chipuri. A trai ca intr-o biserica unde umbrele ce slujesc sunt diavoli ce iubesc mai mult lumina si plang cu lacrimi de foc doar pentru ca nu o pot sluji, pentru ca un destin al unei vieti marunte in care nu au facut cum s-a trebuit i-a aruncat intr-o eternitate fara dreptate. Vreau sa traiesc pentru cei ce ii iubesc, sa iubesc cum nimeni nu va reusi, prin ochii sincer deschisi catre inima ta. Sa traiesc sa gasesc o cale sa mor. Sa traiesti fara sa ceri nimic in schimb. Asta e secretul vietii mele. Sa traiesc pentru toti fara ca nimeni sa ofere. Urlu acum si imi vine sa smulg firele de par ce mi-ar curge in bucle dulci peste ochii mari si caprui, mereu tristi chiar si cand inima rade. Tristetea este doar oglinda in care viata se vede pentru a-ti vedea fericirea. A-ti pune un batic pe cap, a-ti da palaria jos... acestea erau semne de respect fata de o entitate nevazuta si cu o forta asupra mintii. Acea entitate care ne lasa sa ne uitam la aer, la inima batand cu regularitate din burta mamei pana la pamantul rece ce o inveleste, a atinge lumina din trupul oamenilor din viata noastra, era candva de ajuns.... Daca va trebui sa mor, candva, de cateva ori, pentru ca pot muri mereu de mai multe ori in mai multe feluri va ramane strigatul meu de fericire pentru cantecul marii peste care zboara un pescarus... Pentru voi, astazi, eu

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...