Treceți la conținutul principal

Crengi uscate si muguri in trestii...

Nici o logica si nici o dorinta implinita. Nici un gand si nici un suflet fara incredere decat in lucruri mici, amagitoare ce oricand pot fi contrafacute. La fel precum un ambalaj a ceea ce ne defineste ca fiinte, ca oameni, ca si iluzii asemenea unor perle negre, atat de rare, atat de pretioase si care totusi, nu inseamna nimic cand le pui la gatul unui barbat fata de cel al unei femei. Acestea sunt zile dintr-un calendar ce se repeta. Dupa o ploaie si peste un cer, simt ochii celui ce ma atinge si vorbeste cu mine prin sangele ce-mi curge prin vene A fi om. A lupta pentru altii si a minti pentru a te minti ca ii poti minti pe altii sa se simta bine, decizii de mult luate si ordine fara ordine in sinea unei dezordini aranjate de cadouri de nedorit din partea destinului. A crede in timp cand nu exista cuvinte, decat chipuri. A trai ca intr-o biserica unde umbrele ce slujesc sunt diavoli ce iubesc mai mult lumina si plang cu lacrimi de foc doar pentru ca nu o pot sluji, pentru ca un destin al unei vieti marunte in care nu au facut cum s-a trebuit i-a aruncat intr-o eternitate fara dreptate. Vreau sa traiesc pentru cei ce ii iubesc, sa iubesc cum nimeni nu va reusi, prin ochii sincer deschisi catre inima ta. Sa traiesc sa gasesc o cale sa mor. Sa traiesti fara sa ceri nimic in schimb. Asta e secretul vietii mele. Sa traiesc pentru toti fara ca nimeni sa ofere. Urlu acum si imi vine sa smulg firele de par ce mi-ar curge in bucle dulci peste ochii mari si caprui, mereu tristi chiar si cand inima rade. Tristetea este doar oglinda in care viata se vede pentru a-ti vedea fericirea. A-ti pune un batic pe cap, a-ti da palaria jos... acestea erau semne de respect fata de o entitate nevazuta si cu o forta asupra mintii. Acea entitate care ne lasa sa ne uitam la aer, la inima batand cu regularitate din burta mamei pana la pamantul rece ce o inveleste, a atinge lumina din trupul oamenilor din viata noastra, era candva de ajuns.... Daca va trebui sa mor, candva, de cateva ori, pentru ca pot muri mereu de mai multe ori in mai multe feluri va ramane strigatul meu de fericire pentru cantecul marii peste care zboara un pescarus... Pentru voi, astazi, eu

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...