Treceți la conținutul principal

Crengi uscate si muguri in trestii...

Nici o logica si nici o dorinta implinita. Nici un gand si nici un suflet fara incredere decat in lucruri mici, amagitoare ce oricand pot fi contrafacute. La fel precum un ambalaj a ceea ce ne defineste ca fiinte, ca oameni, ca si iluzii asemenea unor perle negre, atat de rare, atat de pretioase si care totusi, nu inseamna nimic cand le pui la gatul unui barbat fata de cel al unei femei. Acestea sunt zile dintr-un calendar ce se repeta. Dupa o ploaie si peste un cer, simt ochii celui ce ma atinge si vorbeste cu mine prin sangele ce-mi curge prin vene A fi om. A lupta pentru altii si a minti pentru a te minti ca ii poti minti pe altii sa se simta bine, decizii de mult luate si ordine fara ordine in sinea unei dezordini aranjate de cadouri de nedorit din partea destinului. A crede in timp cand nu exista cuvinte, decat chipuri. A trai ca intr-o biserica unde umbrele ce slujesc sunt diavoli ce iubesc mai mult lumina si plang cu lacrimi de foc doar pentru ca nu o pot sluji, pentru ca un destin al unei vieti marunte in care nu au facut cum s-a trebuit i-a aruncat intr-o eternitate fara dreptate. Vreau sa traiesc pentru cei ce ii iubesc, sa iubesc cum nimeni nu va reusi, prin ochii sincer deschisi catre inima ta. Sa traiesc sa gasesc o cale sa mor. Sa traiesti fara sa ceri nimic in schimb. Asta e secretul vietii mele. Sa traiesc pentru toti fara ca nimeni sa ofere. Urlu acum si imi vine sa smulg firele de par ce mi-ar curge in bucle dulci peste ochii mari si caprui, mereu tristi chiar si cand inima rade. Tristetea este doar oglinda in care viata se vede pentru a-ti vedea fericirea. A-ti pune un batic pe cap, a-ti da palaria jos... acestea erau semne de respect fata de o entitate nevazuta si cu o forta asupra mintii. Acea entitate care ne lasa sa ne uitam la aer, la inima batand cu regularitate din burta mamei pana la pamantul rece ce o inveleste, a atinge lumina din trupul oamenilor din viata noastra, era candva de ajuns.... Daca va trebui sa mor, candva, de cateva ori, pentru ca pot muri mereu de mai multe ori in mai multe feluri va ramane strigatul meu de fericire pentru cantecul marii peste care zboara un pescarus... Pentru voi, astazi, eu

Comentarii

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...