Nici o logica si nici o dorinta implinita. Nici un gand si nici un suflet fara incredere decat in lucruri mici, amagitoare ce oricand pot fi contrafacute. La fel precum un ambalaj a ceea ce ne defineste ca fiinte, ca oameni, ca si iluzii asemenea unor perle negre, atat de rare, atat de pretioase si care totusi, nu inseamna nimic cand le pui la gatul unui barbat fata de cel al unei femei. Acestea sunt zile dintr-un calendar ce se repeta. Dupa o ploaie si peste un cer, simt ochii celui ce ma atinge si vorbeste cu mine prin sangele ce-mi curge prin vene
A fi om. A lupta pentru altii si a minti pentru a te minti ca ii poti minti pe altii sa se simta bine, decizii de mult luate si ordine fara ordine in sinea unei dezordini aranjate de cadouri de nedorit din partea destinului. A crede in timp cand nu exista cuvinte, decat chipuri. A trai ca intr-o biserica unde umbrele ce slujesc sunt diavoli ce iubesc mai mult lumina si plang cu lacrimi de foc doar pentru ca nu o pot sluji, pentru ca un destin al unei vieti marunte in care nu au facut cum s-a trebuit i-a aruncat intr-o eternitate fara dreptate. Vreau sa traiesc pentru cei ce ii iubesc, sa iubesc cum nimeni nu va reusi, prin ochii sincer deschisi catre inima ta. Sa traiesc sa gasesc o cale sa mor. Sa traiesti fara sa ceri nimic in schimb. Asta e secretul vietii mele. Sa traiesc pentru toti fara ca nimeni sa ofere. Urlu acum si imi vine sa smulg firele de par ce mi-ar curge in bucle dulci peste ochii mari si caprui, mereu tristi chiar si cand inima rade. Tristetea este doar oglinda in care viata se vede pentru a-ti vedea fericirea.
A-ti pune un batic pe cap, a-ti da palaria jos... acestea erau semne de respect fata de o entitate nevazuta si cu o forta asupra mintii. Acea entitate care ne lasa sa ne uitam la aer, la inima batand cu regularitate din burta mamei pana la pamantul rece ce o inveleste, a atinge lumina din trupul oamenilor din viata noastra, era candva de ajuns....
Daca va trebui sa mor, candva, de cateva ori, pentru ca pot muri mereu de mai multe ori in mai multe feluri va ramane strigatul meu de fericire pentru cantecul marii peste care zboara un pescarus... Pentru voi, astazi, eu
Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Comentarii