Stau cu becul stins, doar lumina pala a unui soare ce se arunca si se tavaleste peste nori mai reuseste sa ma faca sa imi dau seama ca sunt intre zi si noapte. Se intuneca incet incet iar luminile artificiale sunt aici, sa ne calauzeasca. Mi-e atat de dor sa scriu si nu imi vine sa cred, ca acum, o fac. Sunt inspirat sau nu, asta ramane sa aflu. Am in minte cateva versuri... Unii oameni sunt facuti sa taca si sa stea ascunsi in saptele unui birou, altii sunt facuti sa isi asume riscuri si astfel sa aiba ce face in viata lor... Versuri fara rima in romana, cu inteles in engleza, pentru cine o stie. ma uit si la un videoclip pe care l-am regasit cu drag. Ce schimbare de sunet si imagine de la cea ce acum 12 ani ne turba cu al ei... Barbie Girl... Mai sunt eu oare fan?.. Mai sunt ceva din cel ce aram acum 12 ani? Astazi stiu ca am datorii sufletesti fata de mine. Am promis ca voi scrie multor oameni, si, in neglijenta mea i-am pierdut si pe asa putinii cititori de odinioara..
300 de oameni pe zi, azi nici 3.
Mi-e atat de dor sa ofer zambete si sa ma ofer pe mine, ca o floare, ca un parfum de ghiocei. Cine isi mai aduce aminte ghioceii?.. erau asa de multi candva, si atat de ieftini.. cine isi mai aduce aminte drumul spre scoala generala? Cand v-ati rasfatat ultima oara?.. Haideti impreuna sa ne iubim din nou...
Incep eu... Te iubesc, pe tine, azi, din nou si mereu, cel ce citesti despre mine, cel ce musti cu ochii din sufletul meu atat de mic si care exista doar pentru a crea. A crea arta, cunoastere, cuvinte. te iubesc!
http://denisthelover.blogspot.com
http://scriudespretine.blogspot.com
Comentarii