Treceți la conținutul principal

Azi noapte am coborat in iad...

O noapte scurta, calda si prea luminata. O noapte in care am visat ceea ce de mult nu am simtit. Eram in casa bunicilor unde acum locuiesc parintii mei, eram in camera unde mi-am petrecut multe veri si care oficial ar trebui sa fie camera mea desi ajung sa stau in ea doar 3-4 zile pe an. eram in casa pe care nu o mai suport desi mi-e dor de ea, eram cu cei ce imi sunt tata si mama. M-am certat ingrozitor cu tata in visul meu (popular cearta ar insemna impacare, si daca ma gandesc trebuie sa ma impac doar cu gandul ca mi-a devenit tata in timp) si, plangand, m-am intins pe patul acoperit de o covertura taraneasca verde. Mama a venit atunci si m-a mangaiat. Acea caldura din palma ei o simt si acum, la multe ore dupa trezire si din nou, cu gandul la ea tremur si as plange. Mi-e atat de dor de mama, cea pe care o aud aproape zilnic dar care nu m-a atins niciodata sau nu imi amintesc eu sa o fi facut-o in modul in care a facut-o azi noapte. M-a linistit de durerea pricinuita de tata desi plangeam mai tare vazund-o langa mine asa de calda. Nu am inteles visul dar m-a durut si mi-a placut. In aceasta noapte nu voi dormi singur si va fi prima oara alaturi de... Simt nevoia de casa, nevoia unei imbratisari, nevoia unui prieten dar PRIETEN, simt nevoia unei libertati si unei zile de primavara, zi de mai, 29 mai. Simt nevoia unui cadou, sa il fac, sa il primesc, doresc o floare, o fotografie, doresc pe oricine. Atat de sincer te iubesc strainule, straino, tu cel ce poate citesti astazi, jurnalul meu. Atat de intim incat doar eu stiu ce simt iar tu poti doar sa iti imaginezi sau sa retraiesti ceea ce curge acum prin gandul si sangele meu albit de... Te sarut si te iubesc, pe tine!
http://denisthelover.blogspot.com
http://scriudespretine.blogspot.com
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul