Treceți la conținutul principal

Am umblat prin noroi ca sa culeg un nufar...

Sau am umblat pe campuri pentru a imortaliza maci... ? Rosii si adanci, atat de grei si simplu sprijiniti de o codita ca un fir de par, sunt ei cei ce dau culoare aurului din lanurile de grau, cei ce fac argintul liniilor de tren sa luceasca mai orbitor in soare. Nuferi si maci, uscat si noroi, apa si paine, sunt lucruri ce excita simturile, ochi, nas, piele... Excita si incita oameni, invita la somn, unul de veci pentru a te bucura de reintoarcea si revenirea prin putrezire inapoi in natura, apasari si degete degerate ca in povestea fetitei cu chibrituri de care vorbeam intre doua drumuri cu avionul, dincolo de nori, cand am trecut de ceata si gri-ul cotidian si am dat de soarele ce numai de ziua mea il vad asa cum l-am vazut in acea zi... A fost frumos sa fiu eu insumi anul trecut si acum realizez ca aceasta este ultima insemnare pentru 2007 desi o scriu azi in 2008 si 2008, desi o scriu la 9 zile dupa inceperea acestui an pe care doar altii stiu cum va fi numai eu nu.
Vreau cadoul de craciun de anul trecut sa il pot avea si de craciunul din acest an, vreau ce am trait sa nu mai traiesc decat daca voi invata si voi reusi sa zambesc la sfarsitul unei relatii in ma voi oferi si nu voi da nimic ptr ca voi primi nimic desi se va crede ca am tot.
Iti scriu si va scriu, mi-e dor de fiecare dintre voi si multumesc pentru ca sunt singur printre voi! Al vostru pe vecie desi pentru prea putin timp, Denis.
http://denisthelover.blogspot.com/ http://scriudespretine.wordpress.com/
Etichete:

Comentarii

Anonim a spus…
Hello. This post is likeable, and your blog is very interesting, congratulations :-). I will add in my blogroll =). If possible gives a last there on my site, it is about the CresceNet, I hope you enjoy. The address is http://www.provedorcrescenet.com . A hug.
15 ianuarie 2008 la 08:19
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul