Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Ideile vin din surse surprinzătoare. Cele mai păcătoase glume pot deveni cele mai serioase adevăruri și te pot așeza între bine și rău, trecut și actualitate căci modernitatea are forme multiple. O întrebare mi-a venit simplu. Dacă Iisus ar fi acum răstignit, în zilele noastre câte campanii pe Facebook se vor face, câte grupuri și câte petiții, în câte limbi și câte like-uri vor fi necesare ca aceasta să nu se întâmple sau să se întâmple. Dacă ar fi aprobată răstignirea se va crea un eveniment la care să poți răspunde dacă vei participa și câți prieteni poți invita? Care ar fi adresa de blog prin care și-ar propovădui povețele și va avea un site cu elemente HTML5 și cu multiple niveluri de plată pentru diferite grade de conturi de membru? Silver, Gold, Premium? Ce logo și-ar alege? Ce ar zice în plus astfel încât drepturile omului să nu fie încălcate și câți critici de modă ar comenta stilul său vestimentar? Suntem încorsetați în proprii spini ai trecerii printre zile fără a...

Timpuri misterioase acoperite de frumuseți șirete. Îndreptate spre multe direcții, confuze pe cât de clare, surde pe cât de puternice le e glasul cu care îți dictează drumul. Pași rupți de îndoieli și vârtejuri de promisiuni ce pot rămâne neîmplinite. Trebuie găsite cu mișcări lente, lăsând în urmă urme prostești de pași ce te duc pe drumuri atât de cunoscute încât par noi atunci când deschizi ochii. Mi-am înșelat visurile cu alte visuri. Urmează să văd dacă voi fi trădat la rându-mi de ele precum le-am înșelat înșelându-mă asupra mea. Buzele mele se unesc într-un zâmbet împietrit de seriozitate, încleștat de așteptările ce se uită la mine cu aceeași seninătate oferită de necunoașterea a ceea ce urmează să fie. Care sunt zilele pierdute? Cele în care pierdem timpul sau cele în care pierdem câte un pic din ce ne-am propus să facem? Cât depinde de noi să facem primul pas în același pas cu destinul care pleacă de la același start cu noi? Destinul pleacă din același cu noi ș...

Inițial mi-am dorit ca titlul acestei scrieri să fie ”Un om necitit”... M-am întrebat singur apoi dacă lumea va crede despre el că e necitit, dacă e un atac din partea mea sau dacă e un joc de cuvinte în ”necitit suficient de alții”. M-am gândit apoi că oricare dintre variante sunt departe fie de mine, fie de factual, căci Frantz Adrian Diaconescu e un om citit, citit prin întelesul popular al cuvântului dar și al numărului de persoane ce îi urmăresc ” mugetările ”. Scriu despre el pentru că acum s-a depășit numărul de scrieri ale sale ce le-am citit și care au trecut de la simplă introspecție, învelită cu o muzică bună și un zâmbet în colțul buzelor, la o simpatie profesională pentru modul în care exprimă teme despre oameni ce au fost mereu prezenți cumva în viața fiecăruia, de parcă toți am împărțit același grup de prieteni din copilărie până în prezent, aceiași vecini, colegi la care parcă doar numele diferă.  Și mai plăcut în drumul parcurs în ”descoperirea” înț...

  Să strălucim precum un diamant în soare căci diamantele sunt pentru eternitate iar Soarele la fel. Mă gândeam însă nu e ziuă pentru eternitate. Cum am putea străluci ca un diamant noaptea? Dacă  eroii, destinul, ceea ce oferi și ceea ce primești, viziunile, iubirea, magia, culorile, să apreciezi ce ai înainte pierzi, aripile cu care am zbura, timpul ce se transformă în destin, visurile ce devin viziuni ale realității, puterea, iubirea de a fi liber, unicitatea, jocurile, iertarea, muzica, zâmbetul, atingerile, ritmul, cuvintele , dansul, voința, drumurile parcurse, fanteziile necontrolate, farmecul personal, sclipirile de inteligență, credința în ceva sau cineva, puterea de luptă, roșeala din obraji, îndrăzneala, romantismul, amintirile, captivarea față de o carte, nelimitarea, imaginația, gustul unor buze, șoaptele în ureche, privirile pe furiș, mirosul unei flori, așteptarea, răbdarea, evoluția, încercările reușite , iubitul, partenera, străinii  ce pot d...

Dacă ai prieteni urcă odată cu ei, dacă ai prieteni coboară odată cu ei... Indiferent ca plecăm să facem ceva bun și ajungem să facem ceva ce poate nu va fi decât amintirea unei nopți și a unei străzi pe care s-a mers de prea multe ori sau venim în brațele unor străini și străine brațe, totul se întâmplă oricum, chiar dacă vrei doar să dai fiori altora. Ceasul nu îmi arată timpul dar timpul îmi arată că a venit ceasul să mă implic, fie că fac bine sau rău și am făcut-o unind ce nu puteam cu ce mi-am putut dori pentru a crea o lume numai a mea în care am luat în ea doar pe cine am ales atunci și sper să fi meritat să mă rup apoi și a nu îi mai vedea, cel puțin pentru multa vreme... Nu dansul dictează ritmul și nu e nevoie de conștiența faptului că de la tine pleacă pentru a se duce la altul ori alta de la care să aibă doar de unde să se întoarcă la tine, pentru că drumul înapoi spre ceea ce a fost mai bun și ai putea pierde e mai greu și o mai bună pedeapsă decât a nu mai avea und...