Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

  Acum sunt ascuns între noapte şi propria-mi inimă. Sunt ferit de nimic şi tot ce îmi ies pe gură sunt cuvinte ce curg peste mine precum o cascadă din sârmă ghimpată. Prins între a fi sincer, între a uita de ceea ce sunt pentru a nu avea zi de zi trecutul lângă diferenţa ce creşte alături de tine. Sunt bucăţi din tot ce am fost, nu neg şi nu voi nega dorul de a avea mereu în mine omul ce m-a făcut fericit 5 ani pentru a putea să îi spun zilnic în sinea mea “ iartă-mă ” până în ziua când îi voi spune în faţă acest cuvânt ce mă umple de lacrimi. Nu voi anula faptul că eram la o literă distanţă de a spune “ te iubesc ” altui om, ultimului om, şi, că acest sentiment va rămâne în sinea mea precum acel moment când cineva drag moare subit şi nu ai apucat niciodată să îţi iei la revedere de la acel om. Mai ales că plecat subit pentru altceva, pentru nimic… Nu pot nega cuvintele altui om, al doilea, cuvinte ce zi şi noapte, timp de un an de zile, an în care m-am logodit cu suflet...

Singur, spectator al unui spectacol pe a cărei scenă am fost actor. Alături de apă, mi-am imaginat altceva decât va urma să fi fost şi, după strângerea de mână, mi-au tremurat picioarele şi trupul întreg pe podul ce se legăna sub paşii sincronizaţi doar pe final. Neaşezat pe locul unde era să fi şezut pentru ca sufletul să şi-l fi tras, am călătorit spre pietrele puse cândva de străini pentru a sta cu spatele la apă şi cu privirea fixată de sub cozorocul ce mi-ar fi atins nasul. Am fost străin de semnele ce mi le făceau câinii şi copacii din preajmă pentru că tot ce mă ocrotea era soarele ce fugea ascuns printre nori. Îmbrăcat într-o singură culoare cu ale sale nuanţe am fost venit de sub o stâncă unde m-am pierdut precum un fotbalist fără ale sale mituri ireale. Drumeţ apoi spre o bancă aşezată cu faţa spre lac am stat de data aceasta pe partea stângă pentru a putea spune că am înconjurat omul ce trebuie ocolit pentru a fi în faţa lui. Cu ton de voce schimbat şi cu clipe...

Astăzi am vorbit cu un străin despre vorbe. Despre vorbele lumii, despre vorbe ce ar putea părea înţelepte dacă am înţelege de ce au fost rostite. Nu ştiu cine a gândit prima dată următoarele vorbe, nu ştiu cine a reuşit să le spună prima oară, apoi, cine a ştiut să le scrie pentru întâia oară şi nu ştiu cine le-a considerat înţelepte întâia oară pentru a fi date mai departe lumii: “Ne naştem singuri şi murim singuri…” Astăzi la aceste vorbe am răspuns cu: "învăţăm să fim acolo pentru alţii ca ei să nu fie singuri prin clipele în care noi înşine suntem singuri şi învăţând despre noi"... Viaţa începe cu o lumină, atunci când ieşim din pântecul ce ne-a ocrotit şi se termină figurat cu lumina spre care mergem atunci când sufletul nu mai poate fi legat de trupul nostru. Suntem prinşi între două felinare şi credem că e mai bine pentru noi să fim mereu alături de alţii pentru a învinge singurătatea. Suntem alături de alţii însă fără a fi alături de ei cu ce au nevoie şi l...

Stele coboară spre înalt. Urcă spre josul fiinţelor ce suntem şi ne ridică pe nedrept. Au credinţă în noi şi visează ca noi să fim deasupra condiţiei lor. Ne oferă cerul ale căror fiice şi fii sunt şi îşi uită genul pentru a-şi găsi pereche în sufletul nostru. Le uităm când se uită la noi şi le simţim când ele simt doar frica şi dorul nostru, lipsa speranţei că nu vor avea în mâinile cui să cadă. Stelele căzătoare sunt stelele fericite, ce, cu speranţă deplină se desprind de cer crezând că pe pământ şi-au găsit prietenia sau iubirea. Se aruncă din ceruri şi cad cu spectacol de lumină pentru ca noi să le prindem şi să le strângem în braţe. Privim uneori la căderea lor şi ne punem în gând dorinţe egoiste nedorindu-ne ca ele să cadă lângă omul pentru a cărui prietenie sau iubire au ales să se desprindă de cerurile întinse. Am prins o stea venită cer sau din mare, într-o seară când s-a aruncat din lumea cea de sus, din josul ce sunt, pentru a mă îmbrăţişa în somn pentru câteva ...

E vorba de o iubire de vagabonzi. Aşa cred unii. Unii cred că este o poveste de dragoste a unui motan vagabond ce încearcă să îşi salveze partenera lovită mortal de o maşină. Singur, tremurând, ciufulit şi nespălat, speriat, motanul încearcă să maseze pisica lovită pentru a o determina să se ridice sau, poate, doar de el ştiut, să nu o lase să ajungă în lumea de dincolo fără ca ea să nu simtă că nu este singură în acele clipe. A stat alături de ea aproape 2 ore, alternând clipele în care o masa cu clipele când stătea pur şi simplu cu capul pe pieptul ei, cu clipele când o apăra de oamenii ce se apropiau. Singurul om, un veterinar a reuşit să se apropie cât să constate că pisica îl lăsase pe motan în urmă, singur, tremurând.