A inceput sa traca timpul mult prea repede. Nu simt ca imbatranesc, sau ca devin mai tanar. Nu ma simt mai slabit si nici mai plin de energie. Doar ma conserv desi timpul trece mult prea repede si parca nu imi ajunge pentru a face tot ce as avea de facut. Nu fac nimic azi, doar stau. La televizor, pe drum, pe malul marii, cu castile in urechi ascultand posturi de radio, vorbind la telefon si nefacand nimic altceva decat sa lucrez de la distanta o minte ce nu are timp.
Ma simt captiv si nu ma satur de libertatea cuvantului si a gandului. Nu imi mai ajunge timpul sa visez, sa ma bucur de toti cei ce ii cunosc, fac programari si vizite scurte la atatea persoane vechi si noi incat nu pot sa cred cata lume cunosc. Nu imi ajunge timpul desi am stat.
Doar vantul mi-a batut azi prin par, prin nari si desi nervos de lipsa luminii ce fuge spre intuneric, macar, am ajutat la teme un copil la o materie ce o gasesc fascninanta desi nu o plac. Ma pierd acum prin stele si ma gandesc ca sunt astrolog. Desi azi m-am plimbat si cu trenul si tu erai acolo, in compartiment cu altcineva. Da. Desi nu te-am vazut. Nu imi ajunge timpul sa te visez si sa imi imaginez ca suntem iar... noi...
Nu am timp sa te sun si sa sun pe nimeni, noroc ca sunt sunat si ma bucur de fiecare vorbe.
Cand vom face cunostinta tu si eu?
Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Comentarii