A inceput sa traca timpul mult prea repede. Nu simt ca imbatranesc, sau ca devin mai tanar. Nu ma simt mai slabit si nici mai plin de energie. Doar ma conserv desi timpul trece mult prea repede si parca nu imi ajunge pentru a face tot ce as avea de facut. Nu fac nimic azi, doar stau. La televizor, pe drum, pe malul marii, cu castile in urechi ascultand posturi de radio, vorbind la telefon si nefacand nimic altceva decat sa lucrez de la distanta o minte ce nu are timp.
Ma simt captiv si nu ma satur de libertatea cuvantului si a gandului. Nu imi mai ajunge timpul sa visez, sa ma bucur de toti cei ce ii cunosc, fac programari si vizite scurte la atatea persoane vechi si noi incat nu pot sa cred cata lume cunosc. Nu imi ajunge timpul desi am stat.
Doar vantul mi-a batut azi prin par, prin nari si desi nervos de lipsa luminii ce fuge spre intuneric, macar, am ajutat la teme un copil la o materie ce o gasesc fascninanta desi nu o plac. Ma pierd acum prin stele si ma gandesc ca sunt astrolog. Desi azi m-am plimbat si cu trenul si tu erai acolo, in compartiment cu altcineva. Da. Desi nu te-am vazut. Nu imi ajunge timpul sa te visez si sa imi imaginez ca suntem iar... noi...
Nu am timp sa te sun si sa sun pe nimeni, noroc ca sunt sunat si ma bucur de fiecare vorbe.
Cand vom face cunostinta tu si eu?
Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Comentarii