Treceți la conținutul principal

Dulci Mustrari...

Dulci si cautate mustrari
Pentru mine e mica mare speranta intr-o lume fara viata. E un suras. E un copac singuratic in desert. Pentru mine e senzuala, animalica prin linistea ei aparenta. E ascunsa intr-o imbratisare, intr-un mister cam negru pentru mine. E indrazneata cand stie ce vrea. Pentru mine e abstracta. Tine in mana o lumina. Acea palida dar dulce lumina o fac sa para usor grotesc pentru altii poate.. dar nu si pentru mine. Asa as descrie in 3 poze si cateva randuri bucuria si persoana care astazi m-a mustrat. Mi-a placut teribil. A se intelege mustrare in sensul bun al cuvantului. Cine este? Cine va fi de acum inainte?... Imi va lasa un comentariu?... Va puteti recunoaste toti si toate aici. In aceasta seara ma simt liber. Ma simt bine dupa o mica umbra ce a fost. A fost si nu va mai fi. Multumesc ca zambesc. Multumesc ca am fost facut sa zambesc. Multumesc ca ma regasesc. Multumirea e simpla traire necesara sau ceva mult mai complex? Pentru ce ar trebui sa multumiti cuiva? pentru G.C.

Comentarii

Anonim a spus…
Nu mi-e dedicat articolul si nici nu ma recunosc in poze si randuri...dar scriu pentru ca mi se pare o intrebare interesanta si nu foarte usoara...

Fiecare avem motivele noastre pentru care cineva ar merita multumiri..
Multumim din recunostinta,din respect, pentru ca asa am fost educati...
Multumim prin fapte...uneori doar prin vorbe...alteori cu dorinta ca pe viitor sa primim binefaceri si mai mari.
Multumim pentru ceea ce reusim sa devenim langa unii oameni...si poate pentru scurtaturile spre fericire care ni le-au aratat..
Multumim vietii pentru ca nimic nu e intamplator...:)
13 mai 2006 la 22:24
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe: ”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns: ”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști... ”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm. Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție , acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poat...
Un comentariu
Citeşte tot articolul

Un titlu pentru un artist

De cele mai multe ori am scris în atâtea cuvinte întortocheate încât mi-am pierdut capacitatea de a scrie și gândi simplu și poate obiectiv. Mi-au plăcut atât de multe amestecurile de cuvinte pompoase și mi-au folosit atât de mult pentru a deruta ”prada” încât acum, când am nevoie să redescopăr modul simplu mă pierd iar în mine. Mi-a fost re-prezentat un stil nou de a fi ce acum, privind în urmă zace la zece ani în urma mea. Atunci mi-a adus ce am avut mai bun în viață dar urmându-l am ajuns să îmi permit prea multe, prea multă masculinitate, prea multe standarde înalte și le-am ales pierzând o bucată mare de inimă. Acum sunt cel mai probabil la finalul a ce ar fi trebuit sa fie durată și din respectul ce l-a câștigat, pentru faptul că deși rămân singur pe drumul emoțiilor în doi mi-a deschis ușa asumărilor, pentru ca le-a regăsit în mine și le voi urma de acum. Voi încerca să scriu propoziții scurte, simple care sper să ofere măcar strângerea de mână practică, bărbătească. Sunt c...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul