Treceți la conținutul principal

Spart in picaturi si tocuri inalte...

Au trecut 2 sau 3 ani... si e un an de care nu imi aduc aminte... Sa fi fost ceva mai frumos de a luat amintirea a ceea ce oricum fusese deja frumos? Sa nu imi aduc aminte pentru ca nu vreau sa fiu legat de trecut asa cum sunt invatat sau pentru ca nu doresc un viitor care sa aiba in urma prezentul de acum? Mi-a fost dor sa scriu si sunt zile cand scrisul imi alina dorul. Da. Sunt alte zile cand nu imi vine sa cred, dar nu tot ce e rau se acopera in scris. Nu sunt cuvinte aruncate si sunt cuvinte de importanta atata timp cat sunt important in viata cuiva a carui importantza e importanta in mod sublim pentru mine. Am pe fundal vocea ei, a celei ce canta "Tocuri inalte" sau in limba ei "Moja Sticla", acum cata "Gas gas". Ce irnoe. Ii placea melodia aceasta celui ale carui initiale sunt GAS... Nu mi-e dor decat de ce am deja si nu am langa mine acum. E un articol pentru o melodie. Nu vei gasi nimic altceva. Desi mi-ar palcea sa stiu ca ai citit asta. Si nu vorbesc cu tine trecutule, ci cu tine, cu care am jurat ceva, in care CRED. Tu o faci?
http://scriudespretine.wordpress.com/ - Scriu despre tine - Blog despre oamenii ascunsi in vedetele din Romania; http://mihaela-radulescu.blogspot.com/ - Blog-ul Mihaelei Radulescu; http://denisthelover.blogspot.com/ - Blog-ul meu personal, jurnalul meu intim.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul