Treceți la conținutul principal

O camera plina de fotografii...

O simpla iesire dupa niste banale cumparaturi... o alee itunecata un drum parcurs deja mecanic... Pot astfel sa ma las prada gandurilor mele. Aud doar doua voci ce se suprapun, una plina de dragoste, plina de sentimente calde in care se simte bucuria regasita in sfarsit... Cealalta voce e una stinsa, imi striga cu lacrimi in gat ca nu e drept ce s-a intamplat, ca e prea brusc tot, despartirea... Si totusi au trecut cateva luni bune de atunci. Inca imi mai curg lacrimi cand ma gandesc la bucuria gasita. Fericirea altcuiva inseamna moarte si lacrimi pentru cei din jur in cazul acesta... O saptamana de cand intr-un singur mormant zac 3 oameni. O fotografie pusa la repezeala este acum stricata... Nu mai afiseaza frumusetea celor 2 ochi verzi si zambetul atat de special al celor ce isi duc somnul de veci in mormantul de marmura.. maro.. cu text auriu... Merg spre magazin in continuare.. intre locuinta unde stau acum si magazin sunt aproximativ 100 metri. Atat. insa.. parca merg de un ceas... ma gandesc si imaginea bunicii mele apare si ea cerandu-si drepturile. Nu imi pot reda cum trebuie chipul ei insa ce ironic pot sa vad foarte bine chipul unei persoane pe care am vazut-o in treacat acum un an... de ce oare?... Si m-am hotarat... Vreau o locuinta noua.. si.. voi incarca peretii unei camere cu fotografii.. Fotografi, imagini cu toti cei care au trecut macar o data prin viata mea. Chiar daca au trecut pentru 5 minute. Ii voi imortaliza si ii voi cinsti. O fotografie si un nume. Asa poate imi voi reda mult mai usor trecutul placut sau mai putin placut petrecut alaturi de oamenii din viata mea... Ajung in magazin.. cumpar ce am de luat.. numar ultimii bani pe care ii mai am in magazin.. nu imi ajung pentru alte cumparaturi in zilele ce vor urma.. insa nu e nimic.. sunt obisnuit.. ma uit in sacosa.. o paine si un iaurt... nu va mai dura mult mizeria asta... Plec mohorat... Vreau o lumina in viata mea...
2 comentarii

Postări populare

Unitatea de măsură a amintirilor

Cineva m-a întrebat acum câteva clipe:
”Oare dorul se măsoară în gânduri?...” Am răspuns:
”Cred că dorul se măsoară în amintiri. Fără să le ai cu cineva nu îi poți duce dorul...” Am rămas însă cu un gând ce a șezut cuminte, ce și-a așteptat rândul și care apoi s-a ridicat și, precum un bătrân împăcat cu zilele, a venit spre mine, m-a privit cu ochi senini și și-a pus în fața mea dorința de a ști...
”De ce emoțiile se păstrează în amintiri?” De cele mai multe ori amintirile sunt despre oameni, despre ceea ce am simțim când eram lângă ei, despre locurile unde acei oameni ne-au făcut să creștem, fără să știm.

Fiecare amintire este probabil o bornă kilometrică ce marchează clipa în care urma să învățăm în viitor o nouă lecție, acel semn de carte care ne face să înțelegem de ce s-a întâmplat trecutul și unde și cum am mers ca indivizi mai departe prin viață. Nu pot să nu mă gândesc la nici o amintire fără să nu mă gândesc la ce am ajuns și, cum prin ele, o viață, a mea, poate și a ta, capătă…

Atingerea unui INGER.....

Iar cand ingerii ating pamantul razele soarelui palesc pentru a le putea vedea fetzele pline de simplitate si dorinta. Dorinta de a fi acolo mereu sa te apere...Dorinta la ingeri.... e venita din simplul lor de a fi.. e alegerea lor... sau este ceva impus lor? Ador ingerii prin puritatea a tot ce simbolizeaza. Fiecare om vede altceva si intelege altceva cand spui inger. Ingerii pe pamant sunt copii ce alearga in jurul nostru. Ingeri sunt cei pentru care merita sa lasam viata asta fizica si facem acel pas care ne va transforma si ne va pastra mereu langa cei dragi pentru a-i ocroti. Ingerii sunt langa cei dragi in timpul somnului. Cel putin asa uram celor dragi..." vise placute, ingerii sa te sarute..." de ce nu le uram oare sa devina ei insisi ingeri? Eu mereu am visat sa ajung un inger. Oare sunt ingerul cuiva? Ce sunt ingerii atata timp cat nimic rau nu e in jurul nostru si totul merge asha cum ne dorim? Mereu am vazut ingeri in spuma marii... Spuma marii e modul in ca…

30 de ani. Dacă sunt bun nu sunt luat de prost.

Un articol amestecat în emoții și gânduri. Un articol dintr-o serie de articole.

Este un prag. 30 de ani sunt un prag.
Un prag ce se măsoară mental și peste care au trecut și alții dar niciodată eu.
De aceea este un prag important.

Este vârsta la care las anii 20 în spate cu totul.
Este vârsta la care uneori mă judec și judec că sunt judecat.

Prima judecată este să aleg ce am bun și ce schimb din ce am mai puțin bun.

Ce am bun ar trebui să fie ceea ce am făcut pentru alții iar alții ar trebui să facă ce au învățat bun din ce am făcut bine, conștient sau nu, că am ales sau nu...

Ce schimb? Nu știu încă.

Când am început să scriu acest articol aș fi vrut să schimb acea parte din mine care tace din gură când alții depășesc anumite limite.
Să schimb acea parte care tace din gură, care tace pentru că a învățat că nimic nu contează mai mult decât omul și ce poate deveni el comparativ cu ceea ce iese pe gura acelui om în acel moment.
Aș fi vrut să schimb acea partea și să îi adaug un ”Taci în…