Treceți la conținutul principal

O camera plina de fotografii...

O simpla iesire dupa niste banale cumparaturi... o alee itunecata un drum parcurs deja mecanic... Pot astfel sa ma las prada gandurilor mele. Aud doar doua voci ce se suprapun, una plina de dragoste, plina de sentimente calde in care se simte bucuria regasita in sfarsit... Cealalta voce e una stinsa, imi striga cu lacrimi in gat ca nu e drept ce s-a intamplat, ca e prea brusc tot, despartirea... Si totusi au trecut cateva luni bune de atunci. Inca imi mai curg lacrimi cand ma gandesc la bucuria gasita. Fericirea altcuiva inseamna moarte si lacrimi pentru cei din jur in cazul acesta... O saptamana de cand intr-un singur mormant zac 3 oameni. O fotografie pusa la repezeala este acum stricata... Nu mai afiseaza frumusetea celor 2 ochi verzi si zambetul atat de special al celor ce isi duc somnul de veci in mormantul de marmura.. maro.. cu text auriu... Merg spre magazin in continuare.. intre locuinta unde stau acum si magazin sunt aproximativ 100 metri. Atat. insa.. parca merg de un ceas... ma gandesc si imaginea bunicii mele apare si ea cerandu-si drepturile. Nu imi pot reda cum trebuie chipul ei insa ce ironic pot sa vad foarte bine chipul unei persoane pe care am vazut-o in treacat acum un an... de ce oare?... Si m-am hotarat... Vreau o locuinta noua.. si.. voi incarca peretii unei camere cu fotografii.. Fotografi, imagini cu toti cei care au trecut macar o data prin viata mea. Chiar daca au trecut pentru 5 minute. Ii voi imortaliza si ii voi cinsti. O fotografie si un nume. Asa poate imi voi reda mult mai usor trecutul placut sau mai putin placut petrecut alaturi de oamenii din viata mea... Ajung in magazin.. cumpar ce am de luat.. numar ultimii bani pe care ii mai am in magazin.. nu imi ajung pentru alte cumparaturi in zilele ce vor urma.. insa nu e nimic.. sunt obisnuit.. ma uit in sacosa.. o paine si un iaurt... nu va mai dura mult mizeria asta... Plec mohorat... Vreau o lumina in viata mea...
Etichete:

Comentarii

Anonim a spus…
ramanem singuri nu???e oare de ajuns o camera plina de fotografii??dc ne limitam l asta??de ce s nu cunoastem oamenii?dc trecem pe lng ei nepasatori?stam 4 ani cu cineva si skimbam doar replici amabile...uneori zambete...atata...si dupa 4 ani realizezi k ai pierdut o fiinta kre putea fi speciala...un prieten...si curg lacrimi...pt k s indeparteaza...pleak...si t intrebi dc ai lasat timpul sa treak fara sa faci nimik..nu aj mii de fotografii sa inlocuiask o imbratisare, un umar pe kre plngi...un zambet de la un prieten...si totusi...continuam sa trecem pe lng oameni si sa privim....am mai adaugat o poza pe peretele camerei
13 iulie 2006 la 22:05
Anonim a spus…
nu culoarea conteaza ci privirea, nu fontul ci mesajul, dar oricum stii treaba asta, un moment de profunda superficialitate cu scopul de a distrage atentia de la acele idei afective si totusi vagi.
Imi amintesc jucand carti cu strabunica, aceasta avand atunci 87 ani...
e un text scris frumos, cu o imagine frumoasa atasata, usor si aparent profund, "Creat pentru a-ti placea!" Pare un text exemplu dintr-o carte de genul "Tehnici de manipulare"
3 august 2006 la 15:19
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Soarele e o lacrimă de înger

Soarele se va prăbuşi de pe obrazul cerului albastru, din albastrul la care au privit ochii unui înger… Soarele se va prăbuşi de pe cer, rănit şi sângerând, şi nimeni nu îl va vedea pentru a-i prinde căderea şi a îi face căderea mai uşoară şi impactul cu nimicul mai moale spre a nu se sparge în mii de bucăţi. Acoperă-mi ochii şi urechile şi spune-mi că nu, soarele nu poate cădea din ceruri dacă despărţirea ne leagă  precum lacrimile ce cad dezlegate de ochii cu gene prea negre, negre precum cerul unei nopţi pe al cărui negru stelele sunt în stare de şoc… Stelele plâng după soare, după el, cel ce le face să aibă lumină în ochii acum stinşi ai unui înger ce nu mai vede încotro să zboare, pe cine să protejeze… Lacrimile unui înger se scufundă acum în buzele unui copil ce descoperă universul iubirii cu primii săi paşi, paşi făcuţi cu inima prea deschisă în drumul lui spre a deveni un bărbat, bărbat căutând cuvintele “a fi acolo, zid de apărare pentru jumătatea sufletului său…”. ...
5 comentarii
Citeşte tot articolul

Dincolo, peste umărul meu

Dincolo, peste umărul meu, e o altă lume în care alergi și îți pierzi drumul, unde totul devine atât de rece încât și noaptea se simte uscată, uscată până la tortură… Dincolo de umărul meu e o altă lume spre care privesc prin zidurile ce le-am construit să mă apere de acea lume dar care au devenit zidurile ce mă țin captiv și nu mă lasă să evadez spre lumea de acolo, la un umăr distanță. Dincolo de umărul meu e o lume în care alții se mânjesc cu noroi și se spală în gropile lor din care nu pot să iasă, gropi ale propriei lor voințe goale. Poate de aceea alții se mânjesc cu noroi, pentru a acoperi propriile făpturi ce nu le mai recunosc nici ei înșiși, pentru a crea o mască ce, deși din noroi, e mai curată decât materialul din care le e construită ființa. Dincolo de umărul meu plouă însă cu dăruirea altora și astfel noroiul se scurge de pe fața acelora mânjiți și umple gropile în care se află și astfel unii oameni se ridică iar spre ceva mai bun. În lumea de dincolo de umărul meu cont...
7 comentarii
Citeşte tot articolul