Treceți la conținutul principal

O camera plina de fotografii...

O simpla iesire dupa niste banale cumparaturi... o alee itunecata un drum parcurs deja mecanic... Pot astfel sa ma las prada gandurilor mele. Aud doar doua voci ce se suprapun, una plina de dragoste, plina de sentimente calde in care se simte bucuria regasita in sfarsit... Cealalta voce e una stinsa, imi striga cu lacrimi in gat ca nu e drept ce s-a intamplat, ca e prea brusc tot, despartirea... Si totusi au trecut cateva luni bune de atunci. Inca imi mai curg lacrimi cand ma gandesc la bucuria gasita. Fericirea altcuiva inseamna moarte si lacrimi pentru cei din jur in cazul acesta... O saptamana de cand intr-un singur mormant zac 3 oameni. O fotografie pusa la repezeala este acum stricata... Nu mai afiseaza frumusetea celor 2 ochi verzi si zambetul atat de special al celor ce isi duc somnul de veci in mormantul de marmura.. maro.. cu text auriu... Merg spre magazin in continuare.. intre locuinta unde stau acum si magazin sunt aproximativ 100 metri. Atat. insa.. parca merg de un ceas... ma gandesc si imaginea bunicii mele apare si ea cerandu-si drepturile. Nu imi pot reda cum trebuie chipul ei insa ce ironic pot sa vad foarte bine chipul unei persoane pe care am vazut-o in treacat acum un an... de ce oare?... Si m-am hotarat... Vreau o locuinta noua.. si.. voi incarca peretii unei camere cu fotografii.. Fotografi, imagini cu toti cei care au trecut macar o data prin viata mea. Chiar daca au trecut pentru 5 minute. Ii voi imortaliza si ii voi cinsti. O fotografie si un nume. Asa poate imi voi reda mult mai usor trecutul placut sau mai putin placut petrecut alaturi de oamenii din viata mea... Ajung in magazin.. cumpar ce am de luat.. numar ultimii bani pe care ii mai am in magazin.. nu imi ajung pentru alte cumparaturi in zilele ce vor urma.. insa nu e nimic.. sunt obisnuit.. ma uit in sacosa.. o paine si un iaurt... nu va mai dura mult mizeria asta... Plec mohorat... Vreau o lumina in viata mea...
Etichete:

Comentarii

Anonim a spus…
ramanem singuri nu???e oare de ajuns o camera plina de fotografii??dc ne limitam l asta??de ce s nu cunoastem oamenii?dc trecem pe lng ei nepasatori?stam 4 ani cu cineva si skimbam doar replici amabile...uneori zambete...atata...si dupa 4 ani realizezi k ai pierdut o fiinta kre putea fi speciala...un prieten...si curg lacrimi...pt k s indeparteaza...pleak...si t intrebi dc ai lasat timpul sa treak fara sa faci nimik..nu aj mii de fotografii sa inlocuiask o imbratisare, un umar pe kre plngi...un zambet de la un prieten...si totusi...continuam sa trecem pe lng oameni si sa privim....am mai adaugat o poza pe peretele camerei
13 iulie 2006 la 22:05
Anonim a spus…
nu culoarea conteaza ci privirea, nu fontul ci mesajul, dar oricum stii treaba asta, un moment de profunda superficialitate cu scopul de a distrage atentia de la acele idei afective si totusi vagi.
Imi amintesc jucand carti cu strabunica, aceasta avand atunci 87 ani...
e un text scris frumos, cu o imagine frumoasa atasata, usor si aparent profund, "Creat pentru a-ti placea!" Pare un text exemplu dintr-o carte de genul "Tehnici de manipulare"
3 august 2006 la 15:19
Trimiteți un comentariu

Postări populare

Permisiunea de a iubi inteligent

Milioane de secunde au trecut de când eu am fost eu. Încerc pentru prima oară în luni să mă regăsesc, să regăsesc dramul de pasiune și iubire pentru cuvinte, să regăsesc omul ce crede în visuri și să regăsesc o oglindă în care să mă privesc și să încerc să observ ce și cât m-am schimbat. Simt că m-am schimbat. Am devenit un om ce dorește să piardă, un om ce se simte confortabil să se piardă și un om ce a pierdut ceea ce a jurat că îl va face diferit. Nu știu dacă voi reuși să mă salvez de mine însumi dar știu că milioane de cuvinte doresc să fie eliberate. Iubirea și speranța au fost mereu elementele ce le-am oferit și am fost cel ce râdea când, ca un copil, făceam cu ochiul Soarelui. Acum sunt cel ce stă în umbră, cel ce stă între patru pereți cu lumina mai mereu stinsă și cel ce urmărește speriat timpul așteptând o vorbă de prietenie, cuvinte familiare, de iubire sau o îmbrățișare. Am ajuns să fac toate acestea când m-am înstrăinat de casa ce am creat-o în mine în cei 12...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

A începe să scrii din tine

A scrie este ușor dacă înțelegi că a scrie este greu. A scrie înseamnă a culege rândurile din mintea ta, cuvintele ce curg între minte și inimă. între timpul de când se nasc și clipa când nu le lăsăm să treacă și să fie uitate fără să fi fost oferite. A scrie înseamnă să începi să vorbești. A scrie înseamnă să începi să vorbești cu tine, despre tine, despre ce știi despre tine raportat la lumea și viața ta ce ai trăit-o până în clipa când așterni o bucată din cine ești pe hârtie. A scrie este o mână dusă la buze, o mână ce o poți folosi precum un căuș, să amplifice sunetele, ca atunci când strigi după cineva, ca o mână ce duce zahăr pe niște buze ce au simțit amarul sau precum un deget ce poate opri o vorbă urâtă să iasă, o vorbă ce poate e apoi regretată. A scrie este un pas făcut de noi, de mână cu noi pe o parte și cu lumea întreagă de alta. A scrie înseamnă a așeza primul rând. Primul rând este precum o mână așezată pe clanța unei u...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul

Urletul tăcerii

Uneori stai în întuneric și te gândești la lumina ce ai vrea să o aduci. Alteori stai în întuneric și simți că tot întunericul aduce mai mult întuneric și nu știi dacă întreaga cameră se învârte cu tine sau dacă tot ce nu vezi e o închipuire a ta. Uneori nu știi dacă e corect sau dacă e greșit ce alegi să spui sau ce alegi să faci și de multe ori găsim vinovați sau scuze. Alteori dăm vina pe noi înșine însă rareori învățăm din dialogurile ce le purtăm cu propria minte, cu propria imagine a imaginației noastre... Uneori ai vrea ca o îmbrățișare să schimbe totul însă atingerea devine nedorită căci te leagă mai mult de ace persoană și ți-e frică de durerea ce va crește odată cu numărul de atingeri sau cu nivelul de sensibilitate pe care fiecare atingere atinge în propriul tău trup și suflet. Alteori o atingere aduce la loc pacea dar ascunde răspunsul ce uneori e mai bine să nu vină. Uneori scrii despre oameni și uiți apoi de ce ai scris despre ei sau dacă nu, care a fost exact ...
Trimiteți un comentariu
Citeşte tot articolul