Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Astazi sunt altceva decat voi fi in fiecare zi. Sper sa nu mai fiu cel de azi nici macar pentru o clipa. Doare. Astazi din nou nu pot sa fac nimic desi tot ce fac e un nimic in fiecare zi. Pentru unii. Pentru unul. Pentru tot. Tot ce am avut, fara bine sau rau, fara a trage linii sa vad in ce parte se inclina balanta. Nu exista balanta, nu exista dorinta de scapare asa cum nu exista dorinta de subjugare. Fiecare ne simtim captivi in noi la un moment dat si nu am reusit sa scoatem la iveala acest lucru, suficient de bine ca altii sa ne ajute sa dam aceasta stare de o parte pentru a ne lasa apoi imbratisate de umanitate. Putin folosit cuvantul acesta de mine pentru ca nu stiu ce inseamna asa cum multi nu stiu de existena acestui cuvant pentru ei fiind ceva ce altii numesc normalitate. Alt nod in gat. Ma gandesc cum ar arata oamenii, candva, daca fiecare nod in gat, pus acolo, de durerea mereu prezenta, de placerea mereu prea mare pentru a ne-o permite, de poftele prea banal...

Te asezi in fata calculatorului. Pun pariu ca acum, in timp ce citesti aceste randuri spatele iti este cocosat si te doare mai mult sau mai putin... daca nu e spatele sigur sunt ochii... nici acum nu te-ai invatat sa citesti stand la o distanta normala incat sa nu iti afecteze privirea... Dar pana la urma... de ce ai face-o.. si tu si eu si multi dintre noi uitam in fiecare zi sa ne purtam de grija. As sta si as scrie si as ofta cu tot aerul ce il pot trage in pieptul ce e obosit sa lucreze pentru mine... inspira.. expira.. si tot asa... Nu mai am nici o stare. Sunt linistit si nu am nimic desi ar fi trebuit sa fie totul altfel. Sunt zile si luni cand muncim cu placere, cand muncim si nu stim ca muncim, cand apreciem si cand ne lasam purtati de ordinea a ceea ce e normal sa fie in viata noastra incat atunci cand normalul nu apare cand vrei sa tragi o linie te gandesti ca parca esti mai departe de orice. De lume si de tine. Si oftez iar si astept sa vad de ce exista aceasi ameninta...