Oriunde e dragoste, acolo sunt și eu...

Un voal al oboselii stă așternut peste minte și gânduri, peste emoții și peste zilele scurtate de un timp ce a ales să treacă la fel ca înainte, fără a te mai întreabă când ai uitat să zâmbești. O lume se învârte, cu tine, pe lângă tine, cu un zgomot cu care te-ai obișnuit și ai învățat să mergi mai departe, în urma altora, în fața altora, la pas cu ei, precum un gând ce stă la coada altor gânduri ce așteaptă să îți vină în minte atunci când stai pe scaun, în picioare, într-un autobuz, tramvai, metrou, o clasă, un birou, o cameră... Te uiți în gol și în gol vezi zarea întreagă, un gând că ești mai bun de atât, că meriți mai mult și ai vrea să dai vina pe o lume prea schimbată, prea falsă, ce își falsifică și falsitatea dar cuvintele îți rămân pierdute în gât, alunecate prea mult de sus, din gânduri. Simți că stai pe loc pe un pământ ce îți fuge de sub picioare și nu te mai obosești în plus să te întrebi unde fuge pământul fuge când îți fuge de sub picioare ?... Întoarce-te a...

E o femeie în Somalia ce răscolește după perle la marginea drumului. O forță mai mare decât natura o ține încă în viață. Acesta este modul în care ea moare, moare să supraviețuiască. Nu știu din ce este făcută și mi-ar plăcea să fiu atât de curajos. Plânge spre ceruri: ”E o piatră în inima mea!”... E o viața ce ea nu a ales-o și care doare precum o pereche nouă de pantofi. Doare ca o pereche nouă de pantofi. E o femeie în Somalia cu care Soarele e fără milă, același Soare sub care noi ne întindem îi arde ei oasele. La fel de mult precum de lungi sunt umbrele amiezii îi va lua să se îndrepte spre casă. Fiecare bob de grâu e cu atenție împachetat căci acelea sunt perle pentru fiica ei cea mică ”Aleluia!” plânge ea spre ceruri, ”E o piatră în inima mea!” E o viața ce ea nu a ales-o și care doare precum o pereche nouă de pantofi. Doare ca o pereche nouă de pantofi. Denis Ciumbargi